Love and Marriage....

"Dragostea este singurul joc de doi în care amândoi pot să câştige."

Începe cu un zâmbet, continuă cu o privire duioasă. După care, o ieşire prin parc, poate chiar o cină romantică. O noapte de amor de neuitat urmată de alta, şi încă una, şi multe altele, şi după ceva timp poate chiar căsătorie şi poate, cine ştie, şi câţiva copilaşi. Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi!

În realitate, să ajungi la acest final fericit...ei bine, e greu! Trebuiesc făcute sacrificii şi încă foarte multe, şi nu mulţi sunt dispuşi să facă aceste sacrificii, şi din această cauză, există mult prea puţine finaluri fericite în lumea aceasta...Noah, hai să nu dramatizăm! There is still hope for love!

A venit momentul să discut şi despre acest subiect. Viaţa mă testează/ne testează şi pe acest plan, într-un mod continuu, sunt forţat să iau anumite decizii care mă pot afecta mai târziu. Aceste decizii sunt aşa-zisele sacrificii pe care le facem. De exemplu, de câte ori băieţii nu au trebuit să aleagă între o băută cu băieţii şi o cină romantică cu gagica? Şi când nu vrei să alegi între amici şi dragostea vieţii tale, încerci să împaci şi capra şi varza, că de, ai nevoie de amândoi. Eu, personal, de cele mai multe ori aleg cina romantică. Şi nu pentru că nu vreau să-mi petrec timpul cu prietenii, ci pentru că aşa simt. Această decizie o iau cu sufletul şi nu cu creierul, pentru că aşa este în dragoste. Aşa ar trebui să fie în orice relaţie adevărată!

Dar haideţi să ne gândim cum evoluează o relaţie.
Practic, începem mai întâi să ne cunoaştem. Ajungem la punctul în care amândoi recunoaştem că simţim ceva unul pentru celălalt. Primul sărut, e de neuitat...
Întâlnirile tot mai dese devin şi mai intense din punct de vedere sentimental. Apare un prim "Te iubesc!". Ajungem să facem dragoste, să simţim că ne cunoaştem din toate punctele de vedere. Această perioadă este cea culminantă, relaţia noastră se află în vârful piramidei în acest moment. Timpul trece şi ne hotărâm că dragostea ce ne-o purtăm unul pentru celălalt este din ce in ce mai mare şi decidem să ne căsătorim. Fericire maximă. Trec 20 de ani, avem între timp şi vreo 2-3 copii care ne fac foarte fericiţi. Însă, încetul cu încetul, relaţia noastră se stinge. Parcă nu mai e la fel ca la început, încep să nu-mi mai simt la fel partenerul de viaţă, aceasta se închide în ea, nu mai vorbeşte cu mine ca înainte. Ne distanţăm încetul cu încetul, până când relaţia noastră se stinge. Asta nu înseamnă că ne despărţim, dar suntem împreună doar de dragul de a fi. S-a terminat...

Cam astea sunt etapele unei relaţii în zilele noastre. Însă, fiecare dintre noi poate schimba sfârşitul, aşa cum ziceam şi în postul anterior, ţine numai de noi!
Vorbind tot timpul despre aceste probleme, despre faptul că îmbătrânim, ne ajută, într-un fel, să facem trecerea spre un alt stadiu al relaţiei mult mai uşor. Încrederea reciproca şi comunicarea trebuie să fie la baza fiecărei relaţii. Fără ele, n-am ajunge nicăieri.

Odată cu trecerea timpului, o relaţie se complică din cauză că apare un nou element, extrem de instabil, şi din păcate puţini ştiu cu ce se mănâncă: bătrâneţea. Da! Îmbătrânim! Nu putem fi tineri pentru totdeauna, din păcate. Începe să ne fie ruşine cu felul în care arătăm, să ne gândim ce crede partenerul nostru despre noi, dacă încă ne mai iubeşte, şi din această cauză se crează o distanţare.

E NORMAL să îmbătrâneşti, E NORMAL să arăţi diferit la 50 de ani faţă de cum arătai la 20. Face parte din viaţă, ea aşa ne testează! În loc să te închizi în tine şi să renunţi la orice gând de a comunica, poate chiar din cauză că partenerul te şi respinge, el fiind mai speriat ca tine, cu siguranţă că nu aşa vă veţi rezolva problema. Deschide subiectul direct pe această temă, şi vei vedea că şi partenerul tău simte la fel, şi este la fel de speriat ca şi tine. Vorbiţi, că deaia v-a dat GOD gură! Sunt sigur că veţi ajunge la un compromis, că doar vă iubiţi!

De unde am plecat, şi unde am ajuns. Am plecat de la a mă adresa tinerilor şi am ajuns să mă adresez şi oamenilor maturi, ceva mai în vârstă. What the fu...

Concluzia mea este că atâta timp cât vă iubiţi, aveţi încredere unul în celălalt şi comunicaţi despre orice problemă care apare, n-aţi avea de ce să vă temeţi. Dragostea este foarte importantă în viaţa unui om, pentru că ea ne ajută să facem lucruri măreţe. Aşa că, trebuie să o îngrijim ca şi cum ar fi copilul nostru. Atunci când va creşte mare, ea ne va răsplăti şi nu cu bani, ci cu fericire sufletească.

Că tot am zis de etapele unei relaţii, am dat peste un filmuleţ(cu un titlu sugestiv) care le exemplifică pe marea majoritate. Dacă vreţi să le vedeţi, ok, dacă nu, -multe înjurături de morţi şi mame- ... Enjoy! :)



Acestea fiind spuse, închei acest post prin a spune: Sunt blogger, deci exist!
Hai pa!