Un ultim cuvânt ... de Crăciun!

Iată, prieteni, că a venit și mult așteptatul Crăciun. Pe această cale, vreau să vă urez sărbători fericite și multe multe cadouri sub brad. Nu uitați că de sărbători familia contează, așa că faceți bine și petreceți cât mai mult timp alături de dragi, că de, așa se poartă!

Love and Marriage....

"Dragostea este singurul joc de doi în care amândoi pot să câştige."

Începe cu un zâmbet, continuă cu o privire duioasă. După care, o ieşire prin parc, poate chiar o cină romantică. O noapte de amor de neuitat urmată de alta, şi încă una, şi multe altele, şi după ceva timp poate chiar căsătorie şi poate, cine ştie, şi câţiva copilaşi. Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi!

În realitate, să ajungi la acest final fericit...ei bine, e greu! Trebuiesc făcute sacrificii şi încă foarte multe, şi nu mulţi sunt dispuşi să facă aceste sacrificii, şi din această cauză, există mult prea puţine finaluri fericite în lumea aceasta...Noah, hai să nu dramatizăm! There is still hope for love!

A venit momentul să discut şi despre acest subiect. Viaţa mă testează/ne testează şi pe acest plan, într-un mod continuu, sunt forţat să iau anumite decizii care mă pot afecta mai târziu. Aceste decizii sunt aşa-zisele sacrificii pe care le facem. De exemplu, de câte ori băieţii nu au trebuit să aleagă între o băută cu băieţii şi o cină romantică cu gagica? Şi când nu vrei să alegi între amici şi dragostea vieţii tale, încerci să împaci şi capra şi varza, că de, ai nevoie de amândoi. Eu, personal, de cele mai multe ori aleg cina romantică. Şi nu pentru că nu vreau să-mi petrec timpul cu prietenii, ci pentru că aşa simt. Această decizie o iau cu sufletul şi nu cu creierul, pentru că aşa este în dragoste. Aşa ar trebui să fie în orice relaţie adevărată!

Dar haideţi să ne gândim cum evoluează o relaţie.
Practic, începem mai întâi să ne cunoaştem. Ajungem la punctul în care amândoi recunoaştem că simţim ceva unul pentru celălalt. Primul sărut, e de neuitat...
Întâlnirile tot mai dese devin şi mai intense din punct de vedere sentimental. Apare un prim "Te iubesc!". Ajungem să facem dragoste, să simţim că ne cunoaştem din toate punctele de vedere. Această perioadă este cea culminantă, relaţia noastră se află în vârful piramidei în acest moment. Timpul trece şi ne hotărâm că dragostea ce ne-o purtăm unul pentru celălalt este din ce in ce mai mare şi decidem să ne căsătorim. Fericire maximă. Trec 20 de ani, avem între timp şi vreo 2-3 copii care ne fac foarte fericiţi. Însă, încetul cu încetul, relaţia noastră se stinge. Parcă nu mai e la fel ca la început, încep să nu-mi mai simt la fel partenerul de viaţă, aceasta se închide în ea, nu mai vorbeşte cu mine ca înainte. Ne distanţăm încetul cu încetul, până când relaţia noastră se stinge. Asta nu înseamnă că ne despărţim, dar suntem împreună doar de dragul de a fi. S-a terminat...

Cam astea sunt etapele unei relaţii în zilele noastre. Însă, fiecare dintre noi poate schimba sfârşitul, aşa cum ziceam şi în postul anterior, ţine numai de noi!
Vorbind tot timpul despre aceste probleme, despre faptul că îmbătrânim, ne ajută, într-un fel, să facem trecerea spre un alt stadiu al relaţiei mult mai uşor. Încrederea reciproca şi comunicarea trebuie să fie la baza fiecărei relaţii. Fără ele, n-am ajunge nicăieri.

Odată cu trecerea timpului, o relaţie se complică din cauză că apare un nou element, extrem de instabil, şi din păcate puţini ştiu cu ce se mănâncă: bătrâneţea. Da! Îmbătrânim! Nu putem fi tineri pentru totdeauna, din păcate. Începe să ne fie ruşine cu felul în care arătăm, să ne gândim ce crede partenerul nostru despre noi, dacă încă ne mai iubeşte, şi din această cauză se crează o distanţare.

E NORMAL să îmbătrâneşti, E NORMAL să arăţi diferit la 50 de ani faţă de cum arătai la 20. Face parte din viaţă, ea aşa ne testează! În loc să te închizi în tine şi să renunţi la orice gând de a comunica, poate chiar din cauză că partenerul te şi respinge, el fiind mai speriat ca tine, cu siguranţă că nu aşa vă veţi rezolva problema. Deschide subiectul direct pe această temă, şi vei vedea că şi partenerul tău simte la fel, şi este la fel de speriat ca şi tine. Vorbiţi, că deaia v-a dat GOD gură! Sunt sigur că veţi ajunge la un compromis, că doar vă iubiţi!

De unde am plecat, şi unde am ajuns. Am plecat de la a mă adresa tinerilor şi am ajuns să mă adresez şi oamenilor maturi, ceva mai în vârstă. What the fu...

Concluzia mea este că atâta timp cât vă iubiţi, aveţi încredere unul în celălalt şi comunicaţi despre orice problemă care apare, n-aţi avea de ce să vă temeţi. Dragostea este foarte importantă în viaţa unui om, pentru că ea ne ajută să facem lucruri măreţe. Aşa că, trebuie să o îngrijim ca şi cum ar fi copilul nostru. Atunci când va creşte mare, ea ne va răsplăti şi nu cu bani, ci cu fericire sufletească.

Că tot am zis de etapele unei relaţii, am dat peste un filmuleţ(cu un titlu sugestiv) care le exemplifică pe marea majoritate. Dacă vreţi să le vedeţi, ok, dacă nu, -multe înjurături de morţi şi mame- ... Enjoy! :)



Acestea fiind spuse, închei acest post prin a spune: Sunt blogger, deci exist!
Hai pa!

Ciiiineeee suuuuunteeeem?

Ce titlu care te duce cu gândul la fantasticul film "Cei 300". Nu? Dacă nu l-aţi văzut încă... asta e!

Înainte de a trece la subiect, vreau să mai adaug că sunt conştient de faptul că nu am reuşit să scriu foarte mult pe blog, şi chiar conform programului pe care tot eu (mi) l-am impus. Pe această cale, vreau să mai spun că atunci când postez un anumit subiect, doresc să trimit un mesaj către toate tipurile de cititori. Şi de aceea, câteodată, se întâmplă să am nevoie de mai mult timp ca să creez o postare care să aibă la bază un mesaj criptat. Ştiu că puţinii cititori care vizionează acest blog şi care îmi atrag atenţia aproape zilnic cu mesaje de genul: "Când mai scrii pe blog?", "Ai mai scris ceva nou pe blog?", "Vezi că nu te ţii de program!!!", sunt nerăbdători să vadă ce perle mai scot, aşa că de dragul lor o să încerc să scot perle mai des. Eventual să fie cotate şi bine pe piaţa neagră(mai ştii?). Gata cu scuzele, haidam la subiect!

Am avut ocazia, de curând, să-mi fac propria caracterizare. Am rămas uluit de următoarele:
1. Că nu mă cunosc în totalitate, pe mine însumi.
2. Deşi cunosc anumite defecte, foarte rar încerc să fac ceva în privinţa acestora.
3. Nu sunt singurul în postura asta...

Ca orice om normal şi întreg la mansardă, m-am întrebat ce e de făcut în această privinţă. Şi am ajuns la concluzia că, în timp, mă voi cunoaşte în totalitate, că deşi voi încerca să îndrept unele defecte, cu marea majoritate voi rămâne şi că ar trebui să scriu acest post pentru a trage semnalul de alarmă altora care se află în aceeaşi situaţie.

Desigur, asta e concluzia mea, dar nu şi rezolvarea. Rezolvarea acestei enigme a vieţii mi se pare extrem de complicată, deoarece necesită un efort intelectual extrem din partea individului.

Din punctul meu de vedere, ca să te cunoşti pe tine însuţi cu adevărat, trebuie să te izolezi de ceilalţi, să te închizi în tine şi să conştientizezi fiecare acţiune a ta, şi să realizezi ce înseamnă, cu ce te caracterizează. Ei bine, indivizii care parcurg această etapă devin foarte încrezători în ei înşine, dar nu mă refer la prefăcuţii aceia pe care îi întâlniţi zi de zi pe la şcoală, facultate, servici etc, ci la oamenii care arată această încredere într-un mod natural, la care observi că s-au chinuit enorm ca să-şi câştige această încredere în sine.
Întrebare: Aţi întâlnit astfel de oameni? I-aţi observat?
Dacă nu i-aţi observat, ei bine, o să-i vedeţi de acum. Aşa funcţionează creierul omenesc. Dar asta e altă poveste ce o vom dezbate ceva mai încolo...

Ziceam că-mi cunosc o parte din defecte...cred că toată lumea îşi cunoaşte o parte din defecte care se văd imediat. Câţi dintre voi încearcă să repare o parte din aceste defecte?
Răspunsul ar fi: Foarte puţini, spre 0!
Asta se întâmplă din cauză că avem un mega defect care ne împiedică să reparăm celelalte defecte. De exemplu: lenea, plictiseala(da, e un defect)! De câte ori nu aţi zis: băi frate, ia să nu mai fumez. Bă da' mă plictisesc şi n-am ce face. Mai trag o ţigară... şi exemplele pot continua...

Ţine foarte mult de noi ca să reparăm aceste defecte proprii, chiar numai de noi. Aşa cum reuşim să ne adunăm atunci când suntem beţi morţi şi să ne găsim drumul spre dulcele pat de acasă(sau buda necesităţii, depinde de nevoi), aşa ar trebui să ne adunăm singuri ca să ne rezolvăm propriile defecte. Din păcate, dacă ar fi aşa de uşor de făcut, cum e de spus, am fi super şmecheri acum! Şi totuşi, ne consolăm singuri: Frate, asta e, numai atât pot! Pana mea!

Încercând să-mi fac cei câţiva cititori ai blogului să înţeleagă că doresc să avem o discuţie interactivă asupra acestei teme(şi nu numai), vă întreb pe voi: Vă aflaţi în această situaţie? V-aţi aflat vreodată în această situaţie? Simţiţi că vă cunoaşteţi în totalitate?

Puteţi afla singuri dacă sunteţi în această situaţie sau nu. Luaţi o foaie de hârtie şi un pix şi încercaţi să scrieţi toate caracteristicile pe care le cunoaşteţi la voi. În medie, ar trebui să aveţi în jur de 20-25 de caracteristici, ca să fiţi pe un drum bunicel, să zicem.

A, da. Caracteristici nu înseamnă neapărat calităţi şi defecte, şi cu siguranţă nu se referă la culoarea ochilor, a părului, dimensiunea sânilor, a penisului sau mai ştiu eu ce alte prostii. Este strict legat de comportamentul vostru, de cine sunteţi voi ca persoană. Ţineţi minte acest lucru atunci când veţi avea curajul să vă auto-caracterizaţi.

Pe final, încerc să ies din nota serioasă(cică) de mai sus, şi să vă fac să vă mai destindeţi puţin. Ia priviţi voi filmuleţul de mai jos. Vi se pare că merge cu titlul?



Augh, Augh, Augh!
Gata, destul pentru astăzi. Aveţi grijă de voi!

Sunt blogger, deci exist!

Pa!

Karma, zeh one and only...!

Foarte puţini au auzit despre acest concept filozofic şi oarecum religios. Mulţi cred că există şi de fiecare dată când li se întâmplă ceva rău, replica care le vine în minte e "Karma m-a pedepsit". Naaah, defapt cred că fiecăruia ne vine să înjurăm de mame, morţi şi nu numai, atunci când dăm de greu. Sau doar eu fac asta?!

Ce înseamnă Karma? Acţiune! Dea, replica de pe platourile de filmare! Ar fi interesant să auzi cum spune Karma în loc de Acţiune(doar înseamnă acelaşi lucru, teoretic)...

O explicaţie mai detaliată ar fi aceea că orice lucru rău care l-ai făcut în trecut, se va întoarce împotriva ta, la un moment dat în viaţă(poate nu chiar în secunda următoare, ci oleacă mai târziu, când nu te aştepţi). Şi viceversa! Dacă ajuţi pe cineva, atunci când vei avea nevoie de ajutor, vei fi şi tu la rândul tău ajutat. Dacă nu se întâmplă asta, trebuie să te întrebi cu ce ai greşit. Karma nu GREŞEŞTE!

Dacă nu v-aţi dat seama până acum, Karma chiar există în viaţa fiecăruia, numai că noi îi spunem altfel(karma sună cam americăneşte): ROATA SE ÎNTOARCE sau SE-NTOARCE ROATA!(depinde din ce zonă a României eşti)

Totodată, vă recomand un serial pe care-l urmăresc acum, cu aceeaşi tematică, amuzant şi interesant. Trailerul mai jos.


Citind ce am scris mai sus, simt nevoia să vă spun că postul meu de astăzi este unul informativ(karma m-a făcut să zic asta). Aşa că aveţi grijă şi nu vă jucaţi cu karma voastră. Odată ce v-aţi regăsit echilibrul, păstraţi-l aşa cum este, altfel viaţa voastră va trece dintr-o extremă într-alta, în foarte scurt timp.

De unde ştiu asta?! I'm just sayin'... Take care!

Asta-i tot pe ziua de azi. În curând, pe micile ecrane, alte postări. ;)
Vă las cu replica de milioane: Sunt blogger, deci exist!

PA!