Grow up, already!

De câte ori n-am auzit asta în viață?

Eu am auzit-o de nenumărate ori și de fiecare dată mi-am spus în minte: "Nu e momentul!!! Nu!?!?!?!"
Mintea unui adolescent, gândirea acestuia, evoluează continuu, de la una banală, simplă(în jurul vârstei de 13 ani, unde singura preocupare e să joace cât mai mult dota și/sau fotbal) la una extrem de complexă, o gândire matură, care-și face griji pentru ce se va întâmpla a doua zi, ce job să-și aleagă, care e scopul său în viață, câte gagici să fută, pe care o ia de nevastă etc.

Chiar și atunci când ajungi sâ gandești lucruri mai complexe, te întrebi dacă e timpul să te maturizezi, să renunți să mai joci fifa sau cantăr cu prietenii, să renunți să mai fuți 100 de păsărici (100 e doar un număr estimativ), și să încerci să te așezi la casa ta, să-ți creezi propria familie, să-ți găsești un job stabil și să intri în rândul oamenilor care se trezesc dimineața la 7, se duc la muncă, se întorc la 5, mănâncă, fac cumpărături, se fut, se culcă, și iau ciclul de la capăt. Asta e viața, cu toți ajungem aici într-un final... Există și excepții dar...vorbim despre oameni normali. NU?

La un moment dat, vârsta își spune cuvântul, și trebuie să ne maturizăm. Altfel, ajungem să vedem moșulici la 70 de ani lingând acadeaua ca un copil de 5 ani, sau jucându-se șotron cu ceilalți boșorogi, în parc.
Însă, avem și varianta în care tragem de copilărie până când trebuie să renunțăm la ea. La unii, trecerea de la copilărie la maturitate e bruscă, la alții e foarte lentă... Pe care o prefer? Pe cea lentă! Copilăria a fost cea mai frumoasă perioadă din viață. Nu aveam griji, nu aveam obligații și nu eram stresat. Vreamea s-a schimbat și sunt nevoit să trec la arme, să fiu mult mai serios. Asta e! Am mai zis, toți ajungem în acest punct. Însă, dragilor, profitați de copilărie cât mai puteți. La mine, e momentul să trec mai departe!

Distracție plăcută, copilași!