Ciiiineeee suuuuunteeeem?

Ce titlu care te duce cu gândul la fantasticul film "Cei 300". Nu? Dacă nu l-aţi văzut încă... asta e!

Înainte de a trece la subiect, vreau să mai adaug că sunt conştient de faptul că nu am reuşit să scriu foarte mult pe blog, şi chiar conform programului pe care tot eu (mi) l-am impus. Pe această cale, vreau să mai spun că atunci când postez un anumit subiect, doresc să trimit un mesaj către toate tipurile de cititori. Şi de aceea, câteodată, se întâmplă să am nevoie de mai mult timp ca să creez o postare care să aibă la bază un mesaj criptat. Ştiu că puţinii cititori care vizionează acest blog şi care îmi atrag atenţia aproape zilnic cu mesaje de genul: "Când mai scrii pe blog?", "Ai mai scris ceva nou pe blog?", "Vezi că nu te ţii de program!!!", sunt nerăbdători să vadă ce perle mai scot, aşa că de dragul lor o să încerc să scot perle mai des. Eventual să fie cotate şi bine pe piaţa neagră(mai ştii?). Gata cu scuzele, haidam la subiect!

Am avut ocazia, de curând, să-mi fac propria caracterizare. Am rămas uluit de următoarele:
1. Că nu mă cunosc în totalitate, pe mine însumi.
2. Deşi cunosc anumite defecte, foarte rar încerc să fac ceva în privinţa acestora.
3. Nu sunt singurul în postura asta...

Ca orice om normal şi întreg la mansardă, m-am întrebat ce e de făcut în această privinţă. Şi am ajuns la concluzia că, în timp, mă voi cunoaşte în totalitate, că deşi voi încerca să îndrept unele defecte, cu marea majoritate voi rămâne şi că ar trebui să scriu acest post pentru a trage semnalul de alarmă altora care se află în aceeaşi situaţie.

Desigur, asta e concluzia mea, dar nu şi rezolvarea. Rezolvarea acestei enigme a vieţii mi se pare extrem de complicată, deoarece necesită un efort intelectual extrem din partea individului.

Din punctul meu de vedere, ca să te cunoşti pe tine însuţi cu adevărat, trebuie să te izolezi de ceilalţi, să te închizi în tine şi să conştientizezi fiecare acţiune a ta, şi să realizezi ce înseamnă, cu ce te caracterizează. Ei bine, indivizii care parcurg această etapă devin foarte încrezători în ei înşine, dar nu mă refer la prefăcuţii aceia pe care îi întâlniţi zi de zi pe la şcoală, facultate, servici etc, ci la oamenii care arată această încredere într-un mod natural, la care observi că s-au chinuit enorm ca să-şi câştige această încredere în sine.
Întrebare: Aţi întâlnit astfel de oameni? I-aţi observat?
Dacă nu i-aţi observat, ei bine, o să-i vedeţi de acum. Aşa funcţionează creierul omenesc. Dar asta e altă poveste ce o vom dezbate ceva mai încolo...

Ziceam că-mi cunosc o parte din defecte...cred că toată lumea îşi cunoaşte o parte din defecte care se văd imediat. Câţi dintre voi încearcă să repare o parte din aceste defecte?
Răspunsul ar fi: Foarte puţini, spre 0!
Asta se întâmplă din cauză că avem un mega defect care ne împiedică să reparăm celelalte defecte. De exemplu: lenea, plictiseala(da, e un defect)! De câte ori nu aţi zis: băi frate, ia să nu mai fumez. Bă da' mă plictisesc şi n-am ce face. Mai trag o ţigară... şi exemplele pot continua...

Ţine foarte mult de noi ca să reparăm aceste defecte proprii, chiar numai de noi. Aşa cum reuşim să ne adunăm atunci când suntem beţi morţi şi să ne găsim drumul spre dulcele pat de acasă(sau buda necesităţii, depinde de nevoi), aşa ar trebui să ne adunăm singuri ca să ne rezolvăm propriile defecte. Din păcate, dacă ar fi aşa de uşor de făcut, cum e de spus, am fi super şmecheri acum! Şi totuşi, ne consolăm singuri: Frate, asta e, numai atât pot! Pana mea!

Încercând să-mi fac cei câţiva cititori ai blogului să înţeleagă că doresc să avem o discuţie interactivă asupra acestei teme(şi nu numai), vă întreb pe voi: Vă aflaţi în această situaţie? V-aţi aflat vreodată în această situaţie? Simţiţi că vă cunoaşteţi în totalitate?

Puteţi afla singuri dacă sunteţi în această situaţie sau nu. Luaţi o foaie de hârtie şi un pix şi încercaţi să scrieţi toate caracteristicile pe care le cunoaşteţi la voi. În medie, ar trebui să aveţi în jur de 20-25 de caracteristici, ca să fiţi pe un drum bunicel, să zicem.

A, da. Caracteristici nu înseamnă neapărat calităţi şi defecte, şi cu siguranţă nu se referă la culoarea ochilor, a părului, dimensiunea sânilor, a penisului sau mai ştiu eu ce alte prostii. Este strict legat de comportamentul vostru, de cine sunteţi voi ca persoană. Ţineţi minte acest lucru atunci când veţi avea curajul să vă auto-caracterizaţi.

Pe final, încerc să ies din nota serioasă(cică) de mai sus, şi să vă fac să vă mai destindeţi puţin. Ia priviţi voi filmuleţul de mai jos. Vi se pare că merge cu titlul?



Augh, Augh, Augh!
Gata, destul pentru astăzi. Aveţi grijă de voi!

Sunt blogger, deci exist!

Pa!